Viktor Orban crede că UE poate renaște economic prin scăderea impozitelor

Părerile cu privire la următorul buget multianual al UE sunt extrem de împărţite, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, în faţa jurnaliştilor, după şedinţa la nivel guvernamental a grupului Prietenii Coeziunii, sâmbătă, în oraşul portughez Beja, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Premierul a subliniat că, în ultimii ani, politica economică
europeană a fost “stricată” la Bruxelles
, iar în curând vom vedea
consecinţele evidente ale acestui lucru. Deja ne putem aştepta şi
ca în acest an, zona euro “să îşi piardă în mod sigur potenţialul
de creştere, adică să se oprească”, a spus prim-ministrul. Şeful
guvernului de la Budapesta a adăugat că politica economică proastă
de până acum poate avea efecte şi în afara zonei – adică şi în
Europa Centrală.

Viktor Orbán a mai spus că, deşi Ungaria a făcut-o, majoritatea
ţărilor nu au redus impozitele, nu au sprijinit concurenţa şi au
introdus măsuri de protecţie care nu au făcut bine economiei. În
esenţă, competitivitatea economiei europene “a scăzut la nivel
global şi va trebui plătit preţul”, a subliniat politicianul.

Viktor Orbán a spus că la întâlnire s-a vorbit despre ceea ce
se poate face pentru ca economia europeană să înceapă să crească
din nou şi să îşi recâştige competitivitatea.

A reamintit: bugetul ultimilor şapte ani tocmai ce s-a
încheiat, “acum, trebuie creat unul nou”, astfel că s-a vorbit
despre cum se poate face acest lucru în aşa fel încât să conducă la
creştere şi la prosperitate în economia europeană şi, astfel, la
bunăstarea oamenilor. “Suntem la începutul discuţiilor, părerile
sunt extrem de împărţite acum”, a explicat.

Potrivit premierului ungar, statele membre trebuie să cadă de
acord, în primul rând, asupra faptului că cel mai important lucru
este reprezentat de recâştigarea competitivităţii UE. Acest lucru
necesită un buget care să ofere statelor membre flexibilitate
maximă, totodată ţările care sunt pregătite să reducă impozitele,
trebuie încurajate, a spus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare