Război #rezist la vârful Justiției

Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”, condusă de procurorul Bogdan Pîrlog și procurorul Sorin Lia, face un apel public către Secția pentru procurori a CSM să avizeze negativ propunerea ministrului Justiției pentru șefia Parchetului general, procuroarea Gabriela Scutea (foto), scrie G4 Media.

Interesant e că atât asociația cât și procuroarea sunt militanți #rezist.

Cei doi magistrați o acuză pe Gabriela Scutea că, în ianuarie 2017, pe când era secretar de stat în Ministerul Justiției, ar fi participat la elaborarea celebrei OUG 13.

”Este același procuror care, din funcția de secretar de stat, a coordonat Direcția de elaborare acte normative din cadrul Ministerului Justiției în săptămâna în care s-a elaborat celebra OUG nr. 13/2017 din 31.01.2017, adoptată „noaptea ca hoții” și publicată în Monitorul Oficial al României din 01.02.2017. Anterior aceasta coordonase, în fapt, elaborarea proiectului ordonanței de grațiere, care urma să fie adoptată în ședința de Guvern din 18 ianuarie 2017”, arată liderii Asociației ”Inițiativa pentru Justiție”.

”Secția pentru procurori a CSM se poate lămuri însă cu privire la toate aspectele de interes pentru formularea avizului, prin transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiției ca, în temeiul unei colaborări loiale, având în vedere și scopul demersului, să transmită pentru studiu actele relevante, dar și prin solicitarea de relații de la alte instituții unde se găsesc originale sau copii ale actelor relevante”, arată semnatarii comunicatului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare