TZIPRAS A CEDAT: Grecia cere extinderea acordului de împrumut, bursele la cel mai ridicat nivel din 2008

Acțiunile europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani după ce un oficial elen a confirmat miercuri că Atena va cere o extindere a acordului de împrumut cu zona euro, transmit Bloomberg și Reuters, relatează Agerpres.
‘Să așteptăm astăzi ca solicitarea pentru extinderea acordului de împrumut să fie trimisă de ministrul de Finanțe (Yanis) Varoufakis’, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Gabriel Sakellaridis, când a fost întrebat dacă textul proiectului inițial, respins la întâlnirea Eurogrup, va fi inclus în propunerea autorităților elene.
‘Toate dezbaterile au dus la o bază comună și credem că suntem pe calea cea bună. Venim la masa negocierilor pentru a găsi o soluție’, a afirmat Gabriel Sakellaridis, adăugând că Executivul elen nu va renunța la subiectele considerate tabu.
Indicele FTSE 100 al bursei londoneze înregistra miercuri dimineață un avans de 0,2%, la 6.908,09 puncte, apoi a ajuns la 6.921,32 puncte, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2000.Și bursele din statele de la periferia zonei euro au deschis în creștere, pe fondul informațiilor de la Atena privind extinderea acordului de împrumut cu zona euro.
Indicele bursier Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,6%, la 379,14 puncte, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2007. Și bursa de la Atena înregistra miercuri prima zi de creștere, după două zile de declin. Indicele ASE Index a urcat cu 3,2%, la 860,65 puncte, acțiunile grupurilor bancare National Bank of Greece și Piraeus Bank înregistrând creșteri de peste 7%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare