Vladimir Putin a vizitat controversatul monument dedicat soldaților sovietici morți în Revoluția ungară din 1956

Vizita președintelui rus Vladimir Putin la Budapesta a început cu o deplasare controversată la monumentul dedicat soldaților sovietici decedați în Al Doilea Război Mondial, dar și în intervenția din timpul Revoluției ungare din 1956, transmite marți politics.hu, relatează Agerpres.
La scurt timp după aterizarea pe aeroportul Franz Liszt, șeful statului rus s-a deplasat la cimitirul de pe strada Fiuemi unde sunt îngropați peste 7.000 militari ruși, majoritatea decedați în Al Doilea Război Mondial. Putin a depus o coroană de flori la recent renovatul monumentul construit în memoria soldaților sovietici morți în timpul Revoluției ungare din 1956. Renovarea mormintelor și a monumentelor, printre care unul cu două obeliscuri negre având stele roșii în vârf, a fost finanțată de un miliardar rus și s-a desfășurat între 2012 — 2014.
Inscripția — ‘Recunoștință și glorie eterne eroilor sovietici care și-au sacrificat viețile pentru eliberarea poporului ungar în timpul contrarevoluției din octombrie 1956’ — a rămas neschimbată după renovarea monumentului.
Potrivit site-ului de știri 444.hu, inscripția respectivă încalcă Legea Fundamentală ungară, amendată de actualul guvern condus de partidul Fidesz, care stipulează: ‘Libertatea noastră de azi a izvorât din Revoluția din 1956’.
Mai mult, vizita lui Putin la respectivul monument reprezintă o încălcare a legislației ungare, conform căreia oricine ”încearcă să nege, să se îndoiască (…) sau să justifice genocidul și alte crime împotriva umanității, crime comise de sistemul comunist, urmează să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ikea va concedia 3% din angajați

    Producătorul suedez de mobilă IKEA a anunțat astăzi că...

    Meloni face presiuni la Bruxelles pentru renunțarea la deficitul bugetar din cauza prețurilor mari la energie

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni i-a trimis o scrisoare președintelui...

    FNGCIMM și Intesa Sanpaolo Bank semnează Convenția de Garantare Plafon pentru refinanțarea creditelor IMM

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Liderul PNL Iași îl toarnă pe Bolo că ține in funcție un prieten pesedist

    Liderul liberal de la Iași Alexandru Muraru îl toarnă...

    Soros a pierdut o grămadă din bani din proiectul de la Doicești

    Soros Fund Management LLC şi-a redus la jumătate participaţia...

    Articole relationate

    Categorii populare