Mai mulți liberali s-au plâns că miniștrii nu mai comunică în partid cu parlamentarii și aleșii locali și că de cele mai multe ori au telefonul închis. Premierul Ludovic Orban le-a promis colegilor de partid că va pune la punct o procedură de comunicare prin care să fie evitate astfel de probleme, transmite Radio Europa Liberă.
Nervii unor liberali au ieșit la iveală la ultima ședință a Biroului Executiv, aceștia plângându-se că au ajuns să fie programați de miniștri și după câteva săptămâni. Parlamentarii i-au transmis lui Ludovic Orban că se lovesc uneori de chestiuni urgente în forul legislativ, iar ei nu primesc un punct de vedere de la ministere pentru a vota în cunoștință de cauză.
RELATAREA RADIO EUROPA LIBERĂ:
„Discuțiile s-au aprins deoarece problema durează de ceva timp. În luna decembrie am înțeles că abia au ajuns la minister și că nu sunt obișnuiți să comunice cu parlamentarii. Au trecut însă două luni și ar trebui să își dea seama de ce sunt acolo și că trebuie să existe o relație între miniștri și parlamentari. Nu ne putem trezi că PSD ne pune în brațe proiecte de lege pe care noi nu știm cum trebuie să le votăm. Nici pe vremea PSD nu exista ca un ministru să nu ne răspundă la telefon”, au declarat surse din conducerea PNL pentru Europa Liberă.
Liberalii au dat exemplul votului din diferite comisii, când măsurile care nu erau susținute de la Palatul Victoria erau votate în Parlament de liberali. Un ministru vizat de criticile din interiorul PNL a fost Victor Costache, ministrul Sănătății.
La ultimul Birou Executiv, problema a fost ridicată de vicepreședintele BEX, Virgil Guran, iar la penultima ședință subiectul a fost pus în discuție chiar de liderul de grup al PNL din Camera Deputaților, Florin Roman. Subiectul se discută însă mai aprins pe holurile Parlamentului sau la întâlnirile informale cu primarii.
„Sunt probleme mari cu Costache (n.r. – Ministrul Sănătății) , Anisie (n.r. – ministrul Educației), Ștefan Ion (n.r. – ministrul Dezvoltării) și Violeta Alexandru (n.r. – ministrul Muncii). Mai mulți lideri i-au spus lui Orban că nu este normal ca premierul să le răspundă la telefon, dar să nu aibă parte de același tratament din partea miniștrilor. Problema a fost ridicată și de mai mulți aleși locali. Costache nu e membru de partid și nu înțelege că trebuie să vorbească cu noi. Primarii nu înțeleg de ce nu îi ajută Ștefan Ion, iar Anisie e un dezastru la comunicare”, au adăugat sursele citate.