Americanii cred că iranienii au doborât din greșeală avionul Ukraine International Airlines

Iranul a doborât din greşeală avionul Boeing 737 al Ukraine International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran, o dramă soldată cu 176 de morţi, relatează joi mai multe media americane care citează surse din cadrul serviciilor americane de informaţii, relatează AFP şi Reuters conform Agerpres.

Posturile de televiziune CNN şi CBS şi revista Newsweek citează responsabili, sub acoperirea anonimatului, care sunt convinşi că apărarea antiaeriană a doborât zborul PS752 al UIA chiar după decolare.

Invocând date înregistrate de sateliţi, un oficial american a spus că avionul cu destinaţia Kiev era în aer de două minute când a fost depistată lansarea a două rachete sol-aer.

Acest lucru a fost urmat imediat de o explozie în vecinătatea avionului, a mai spus oficialul citat de Reuters. Cantitatea de căldură degajată de avion arată că acesta era în flăcări când s-a prăbuşit.

Doi oficiali americani au afirmat că Washingtonul crede că doborârea avionului, care s-a produs într-un moment de tensiuni în creştere între Iran şi SUA, a fost accidentală.

Avionul Boeing al UIA a decolat miercuri dimineaţă din Teheran în direcţia Kiev, dar s-a prăbuşit două minute mai târziu, omorând toate cele 176 de persoane aflate la bord, în principal iranieni şi canadieni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Articole relationate

    Categorii populare