Iminenta înțelegere China-SUA duce la explozia Wall Street

Indicele Nasdaq al Bursei de pe Wall Street a depăşit pentru prima dată pragul de 9.000 de puncte, în debutul şedinţei bursiere de joi, în timp ce indicele Standard and Poor’s 500 a ajuns la un nou nivel record, pe fondul optimismului privind relaţiile comerciale dintre SUA şi China, şi a datelor încurajatoare privind creşterea semnificativă a vânzărilor online, transmite Reuters.

Acţiunile gigantului Amazon au urcat joi cu 2,5% după ce Mastercard a publicat un raport care arată că vânzările online au ajuns la un nivel record în timpul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă.

„Partea importantă este că vânzările online au fost mult mai solide decât ne-am aşteptat. În magazine, nivelul vânzărilor a fost sub estimări, astfel încât vânzările online, şi în principal Amazon, au salvat situaţia”, a apreciat John Conlon, director, în cadrul companiei americane People’s United Advisors.

Traderii au apreciat informaţiile privind posibilitatea semnării unui acord comercial între SUA şi China la începutul lunii ianuarie.

„Dacă acordul comercial între SUA şi China va fi semnat, va fi stimulată şi creşterea economiei mondiale pe termen lung”, a adăugat Conlon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare