Scandal în Austria, la Academia de balet de la Viena, după ce profesorii le-au recomandat elevilor să se apuce de fumat ca să nu se îngrașe. O comisie guvernamentală a verificat informațiile apărute în presă și a stabilit că sănătatea balerinilor a fost pusă în pericol de aceste tehnici pe care le numește sadice, scrie Ziarul Românesc din Viena.
Academia de Balet a Operei din Viena este condusă de românca Simona Noja-Nebyl.
Copiii intervievați, cu vârste între 10 și 18 ani, au povestit metode de antrenament draconice, aplicate în special de un profesor rus, care a fost concediat din acest motiv. Elevii s-au plâns că erau loviți, jigniți, umiliți și li se cerea să se înfometeze, scrie Monitorul de Cluj, citând presa austriacă.
Academia de balet de la Viena a respins acuzațiile, dar Guvernul i-a cerut să își schimbe sistemul de educație. Academia de Balet din cadrul Operei de Stat din Viena este una dintre cele mai prestigioase instituții de profil.
Copiii de la Academia de Balet din cadrul Operei de Stat din Viena, Austria, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din lume, care are ca manager o româncă, au fost încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea, a constatat o amplă anchetă, potrivit BBC.
Ancheta a dezvăluit că tinerii dansatori au fost expuși la exerciții extrem de dure în cadrul antrenamentelor. Șefa comisiei de anchetă, Susanne Reindl-Krauskopf, a spus că elevilor li s-au atribuit apelative batjocoritoare compuse din prenumele lor și mărimea pe care o purtau la haine.
Susanne Reindl-Krauskopf a afirmat și că directorul managerial al Școlii de balet a Operei de Stat din Viena, românca Simona Noja-Nebyla, ar trebui înlocuită cu un “lider nou, inovator”.
“Este clar că acești copii și adolescenți nu au fost feriți de discriminare, că au fost neglijați și că asta le-a provocat probleme medicale grave”, se arată în raportul comisiei.
Ancheta a arătat și că ritmul de lucru “pune în pericol sănătatea copiilor”.
În replică, Opera de Stat din Viena a anunțat că a redus deja numărul de spectacole ale studenților și că va studia cu atenție raportul înainte de a da un răspuns complet.
Academia, creată în 1771, este una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa. Mulți dintre foștii studenți dansează pentru companii precum Baletul Regal (Royal Ballet) din Londra, Marea Britanie, pentru Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, Rusia, și American Ballet Theatre din New York, SUA.
Scandalul a pornit în luna aprilie, când ziarul austriac Falter a publicat o anchetă care susținea că unii tineri dansatori ar fi fost loviți fizic și zgâriați, iar alții au fost batjocoriți din cauza kilogramelor în plus.
Ministrul austriac al Culturii, Alexander Schallenberg, a solicitat măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor.
Cine este Simona Noja
Simona Noja s-a născut în oraşul Huedin, judeţul Cluj, în anul 1968. În copilărie a practicat gimnastica, iar, la nouă ani, a fost cooptată în lotul olimpic al României.
Studiul baletului a început la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca maestru pe Vasile Solomon. Tot la Cluj a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB).
În perioada 1986 – 1991 a fost prim-balerina Operei Române din Cluj-Napoca, iar, între 1991 şi 1995, prim-balerina Operei Germane Rhein din Düsseldorf.
Din 1995 a fost prim-balerina Operei de stat din Viena, iar de-a lungul carierei a susţinut spectacole de balet la Buenos Aires, Santiago de Chile, Havana, Moscova, Milano, Roma, Dresda, Napoli, Stockholm, Helsinki, Stuttgart, Frankfurt şi München.
În anul 2010 a devenit director executiv al Şcolii de balet de la Opera de Stat din Viena.
În 2002 a fost decorată cu Steaua României în grad de Cavaler, iar, în 2008, i-a fost decernată Crucea Onorifică a Austriei pentru Ştiinţe şi Arte, Clasa Întâi.
În 2012, Simona Noja a fost desemnată ambasador al municipiului Cluj-Napoca în competiţia pentru obţinerea titlului de „Capitală Culturală Europeană – 2020″.
Simona Noja, care este căsătorită cu fostul balerin slovac Boris Nebyla, are doi copii şi locuieşte atât în Viena, cât şi în Cluj-Napoca.