spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Cazanciuc: E o insultă, pur şi simplu, la adresa Parlamentului

Vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc consideră că prin asumarea răspunderii de către Guvern pe unele prevederi din legile Justiţiei avem de-a face „cu o insultă, o sfidare la adresa Parlamentului şi la adresa românilor”.

„Nu este un absurd, e o insultă, pur şi simplu, la adresa Parlamentului, la adresa poporului român. Am încercat să explic la nivelul Biroului permanent astăzi că aceste proiecte de lege din asumarea răspunderii pe pachetul de Justiţie au rămas practic fără obiect. Noi am decis în Comisia juridică de ieri să prorogăm termenul referitor la pensionarea anticipată la 20 de ani, cu 2 ani, nu cu un an (ca în forma Guvernului – n.r.), de asemenea să prorogăm intrarea în vigoare a completelor de trei cu un an. Votul în Comisia juridică a fost unanim. CSM şi MJ au susţinut acest punct de vedere. E o soluţie foarte bună în momentul de faţă pentru a lua o eventuală presiune asupra sistemului judiciar. (…) Astăzi, în plen, proiectul a primit un vot unanim. Toată lumea a fost de acord. E o procedură parlamentară care s-a finalizat clar. Astăzi, proiectul a plecat la promulgare, la preşedinte. Practic, acest proiect a rămas fără obiect”, a afirmat, miercuri, Cazanciuc.

El a anunţat că până joi, la ora 10,00, vor fi trimise din partea Parlamentului amendamente, prin care se va solicita Guvernului „să îşi retragă proiectul, pentru că deja această chestiune a fost soluţionată aşa cum cere Constituţia”.

„Eu cred că nu au cum să nu dea curs acestei solicitări. Deci, nu ai cum să îţi asumi răspunderea pe o chestiune care a fost deja stabilită. O să fie o situaţie absolut jenantă să ajungă la preşedinte două proiecte de lege cu acelaşi obiect (…) Guvernul trebuie să constate că pe acest pachet a rămas fără obiect, cel puţin chestiunea referitoare la cele două prorogări de termene. Chestiunea cu INM nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de presiune. Este pur şi simplu o manipulare, o sfidare. Guvernul vine să gireze ceea ce a făcut CSM, adică nimic pur şi simplu”.

Întrebat dacă PSD intenţionează să atace la CCR proiectele pe Justiţie din asumarea Guvernului sau să depună o moţiune de cenzură, Cazanciuc a răspuns: „Vom discuta pe fiecare proiect în parte după ce vom lua act de decizia Guvernului. O să vedem dacă Guvernul îşi însuşeşte propunerile parlamentarilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Articole relationate

    Categorii populare