Metroul s-ar putea închide: Angajații în război cu Alstom

Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea în grevă generală, a declarat miercuri preşedintele sindicatului de la uzina care efectuează lucrările de reparaţii pentru ramele de metrou, Cristian Budu.

În cazul declanşării grevei de către mecanicii de reparaţii, întregul sistem al metroului va mai funcţiona o zi sau două, după care metroul se va închide, a adăugat preşedintele Unităţii – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.

„Metroul va circula o zi-două, după care, ca urmare a faptului că nu se fac intervenţiile, reparaţiile şi toate celelalte, vom trage trenurile pe dreapta şi se închide metroul. Să nu uităm că în conformitate cu legea, nu numai ei, ci şi noi toţi ceilalţi avem dreptul la grevă de solidaritate, care, ce-i drept, nu poate să depăşească opt ore, dar o facem cu brio”, a comentat Ion Rădoi.

Lucrătorii de la uzina de reparaţii pentru metrou sunt angajaţi ai companiei Alstom, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele USLM.

„Suntem în conflict cu dânşii (cu Alstom – n. r.), avem tabele de semnături, avem dosare depuse la ITM, prin care solicităm concilierea. Mandatul încredinţat de angajaţii noştri este acela de a merge până la capăt, inclusiv cu greva de avertisment, inclusiv cu greva generală, dacă vineri, adică pe data de 13 decembrie, nu ajungem la un consens cu dânşii în ceea ce priveşte câteva propuneri de modificări ale prevederilor contractului colectiv de muncă, cât şi a salariilor”, a menţionat preşedintele sindicatului de la Uzina de Reparaţii pentru metrou, Cristian Budu.

Acesta a precizat că vineri va avea loc discuţia cu reprezentantul ITM, iar în cazul lipsei obţinerii unui consens există posibilitatea declanşării grevei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare