Un sârb prins cu o comoară în punctul de frontieră de la Porțile de Fier

O adevărată comoară de obiecte de patrimoniu a fost descoperită de polițiștii de frontieră români în portbagajul unui sârb care intenționa să treacă granița în țara sa, scrie Evenimentul Zilei.

Monede și obiecte istorice susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Național Sârb au fost confiscate în P.T.F. Porţile de Fier I. Potrivit oamenilor legii, obiectele au fost găsite ascunse în mașina cu care se deplasa un cetățean sârb. Este vorba de 1.645 de monede, obiecte decorative din metal, broșe, pandantive, unelte metalice și diferite alte obiecte istorice, pe care un cetăţean sârb intenţiona să le introducă ilegal în România și mai departe, în Austria, țară spre care se îndrepta de fapt.

Acesta le-a spus oamenilor legii doar că le-a cumpărat din țara sa, însă nu a putut prezenta documentele legale în acest sens. ”Sâmbătă, la ora 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judeţul Mehedinţi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetățeanul sârb P. D., în vârstă de 69 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes.

n urma controlului specific, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele bărbatului, cantitatea totală de 1.645 de monede și diferite obiecte istorice, care sunt susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional”, transmite Petre Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea pe teritoriul statului român (…) a bunurilor culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv şi care au fost exportate ilegal (…).

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare