Ciolacu: PSD vrea „o impozitare progresivă a veniturilor”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este „incorect” ca PNL să susţină eliminarea pensiilor speciale, „un drept deja câştigat”, „cu excepţia” pensiilor magistraţilor şi militarilor, adăugând că social-democraţii se pronunţă pentru „o impozitare progresivă a veniturilor” şi au depus în Parlament un proiect de lege în acest sens, transmite Agerpres.

„Punctul nostru de vedere şi avem şi un proiect de lege acum în Parlament este de a introduce o impozitare progresivă a veniturilor. Este aproape incorect să intri şi să discuţi un drept deja câştigat, dar nu vreau nici să intru în logica electorală în care joacă în continuare PNL care vine: ‘Vom elimina toate pensiile speciale cu excepţia…’ Ori le eliminăm pe toate, ori avem excepţii”, a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei Biroului Permanent interimar al PSD, întrebat despre anunţul PNL privind eliminarea pensiilor speciale cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor.

Liderul PSD a informat că partidul ia în calcul realizarea unui studiu de impact pentru a vedea cum ar trebui impozitate „plafoanele de venituri” şi a formula amendamentele necesare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare