spot_img
7 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăExterne2 mari furtuni devastează Coasta de Vest americană de Thanksgiving

2 mari furtuni devastează Coasta de Vest americană de Thanksgiving

-

Două mari furtuni de iarnă care devastează miercuri două treimi din partea vestică a Statelor Unite riscă să deranjeze planurile de călătorie ale milioanelor de americani care se îndreaptă spre familiile lor cu ocazia unei sărbători celebre, Thanksgiving, deplasându-se pe autostrăzi şi în avioane extrem de aglomerate, informează Reuters.

- Reclama -

Prima furtună traversează partea superioară din Midwest şi va afecta regiuni importante din statele Iowa, Wisconsin şi Minnesota, unde stratul de zăpadă va ajunge la 30 de centimetri şi vânturile vor bate în rafale cu viteze de 80 de kilometri pe oră, făcând astfel călătoriile să devină dificile sau chiar imposibil de realizat, a avertizat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS).

- Advertisement -

NWS a emis un avertisment şi pentru vânturi cu viteze de 95 de kilometri pe oră şi furtuni cu ploi puternice în centrul Statelor Unite, din vestul statului Texas şi până în Missouri şi Ohio pentru miercuri, o zi în care milioane de americani se îndreaptă spre şosele şi se îmbarcă în avioane pentru a fi alături de familiile lor cu ocazia acestei sărbători.

Vremea nefavorabilă ameninţă planurile de călătorie pentru aproximativ 55 de milioane de americani aşteptaţi să călătorească şi să străbată distanţe de cel puţin 50 de mile (80 de kilometri) pentru a celebra joi Thanksgiving, a anunţat American Automobile Association.

- Advertisement -

„E cu adevărat păcat”, a declarat Ally Lytle, o studentă de 20 de ani de la Universitatea Wyoming din Laramie, care nu a putut să parcurgă distanţa de 645 de kilometri ce o separă de casa părinţilor ei din Jackson Hole, după ce o furtună de iarnă s-a abătut acestui teritoriu în cursul serii de marţi.

Furtuna a determinat deja închiderea autostrăzilor regionale şi a dus la anulări şi amânări pentru sute de curse aeriene programate marţi pe aeroportul din Denver.

Vânturile de peste 65 de kilometri pe oră care au fost înregistrate marţi pe coasta estică a Statelor Unite ar putea ţine la sol uriaşele baloane utilizate în timpul tradiţionalei parade de Thanksgiving organizată de lanţul de magazine Macy’s în fiecare an la New York, au anunţat meteorologii americani.

O a doua furtună de iarnă câştigă rapid în intensitate pe măsură ce se deplasează prin Oregon şi nordul statului California, unde meteorologii de la NWS au prognozat vânturi violente, inundaţii în zonele de coastă şi un strat de zăpadă de peste 120 de centimetri în zonele montane.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img