Dăncilă: PSD va susţine un buget corespunzător pentru Societatea de Transport Bucureşti

Partidul Social Democrat va susţine un buget corespunzător pentru Societatea de Transport Bucureşti (STB) a anunţat, miercuri, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai conducerii şi sindicatului reprezentativ de la STB.

„Din punctul nostru de vedere, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, (…) vom susţine STB în toate demersurile sale. Mai mult decât atât – pentru că vedem că în ultima perioadă apar din ce în ce mai multe ştiri care creează îngrijorare, vreau să vă asigur că PSD va susţine un buget corespunzător pentru STB. Chiar dacă Guvernul actual nu va avea o proiecţie bugetară pentru STB corespunzătoare, vom veni cu amendament, astfel încât să susţinem un buget corespunzător pentru societate”, a precizat fostul prim-ministru.

De asemenea, Carmen Moldovan (PSD), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a dat asigurări că parlamentarii social-democraţi vor susţine un amendament în baza căruia linia de tramvai ar urma să devină bandă unică, fiind folosită şi de autobuze.

„Aş vrea să vă asigur că în calitate de vicepreşedinte şi alături de toţi colegii mei (…) parlamentari vom susţine toate iniţiativele care vă vor ajuta pe dvs. de aici înainte. Există această Ordonanţă 11, de care Gabi Firea a vorbit mai devreme şi care a trecut deja de votul Senatului, care urmează să vină în Camera Deputaţilor, decizională, şi la care au fost şi vor fi depuse amendamente în aşa fel încât una dintre doleanţele amintite să fie prinsă în cuprinsul legii, cea cu autobuzele să circule legal pe linia de tramvai”, a spus ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare