În Kosovo, şase persoane, printre care un profesor de liceu, un poliţit şi un avocat, sunt inculpaţi de justiţie într-o afacere de viol pe care preşedintele Hashim Thaci o califică drept „tragică şi monstruoasă”. O adolescentă a fost violată timp de doi ani de persoanele inculpate, şi obligată de asemenea să avorteze. Acest scandal a provocat un şoc enorm în Kosovo şi începe să aibă rezonanţe şi în străinătate, transmite RFI.
RELATAREA RFI:
Faptele relatate de agenţia France Presse sunt efectiv stupefiante. De respectiva adolescentă, acum în vîrstă de 18 ani, a abuzat întîi profesorul ei, apoi un poliţist, apoi un avocat, apoi un genicolog. Altfel spus, oameni care ar fi trebuit să o apere şi să o protejeze. Detaliile sunt cît se poate de sordide: profesorul i-a promis întîi fetei că o ia de soţie, dar de fapt el era căsătorit. Fata a încercat să-l denunţe pe profesor la un comisariat, dar a căzut în mîinile unui poliţist veros care a şantajat-o timp de un an şi a abuzat de ea. Detaliile sunt mult mai numeroase şi insuportabile, şi probabil că ele au făcut să explodeze mediatic scandalul.
Parlamentul de la Priştina a decis, în context, să lanseze o dezbatere privind statutul femeii. La originea informaţiilor legate de drama trăită de această fată se află un site de investigaţii, Insajderi. Mai rămîne întrebarea dacă acest scandal va provoca efectiv o schimbare de mentalităţi în această regiune din Balcani.
Pentru că mentalităţile, impregnate de macism, nu le sunt de loc favorabile femeilor şi fetelor. Istoric vorbind, Kosovo, provincie sîrbă în care albanezii au devenit majoritari, a fost marcată de cinci secole de dominaţie otomană. Musulmană în proporţie de 90 la sută, Kosovo, devenit stat independent în 2008, este şi un teritoriu în care face prozelitism islamul radical. Iar ca stat de drept, Kosovo mai are mult de lucru, deşi speră să fie integrat într-o bună zi în Uniunea Europeană. Corupţia endemică şi absenţa unui stat funcţional fac din Kosovo una dintre regiunile cu cele mai mari probleme din Balcani. De altfel, numeroşi kosovari îşi părăsesc ţara iar în Franţa este înregistrat un număr record de cereri de azil politic depuse de kosovari.
Într-un moment cînd în Europa, dar şi în lume, se vorbeşte tot mai mult despre drepturile femeilor, cînd mişcările feministe cîştigă teren, drama din Kosovo ne aminteşte că la doar două ore de avion de Roma sau de Paris pot exista mentalităţi de ev mediu şi pot avea loc incredibile acte de barbarie.
In regiune, violurile reprezintă însă, din păcare, o problemă recurentă. În anii războiului din Bosnia întreaga lume a fost şocată de informaţiile privind violarea femeilor, în special bosniace, de combatanţi mai ales sîrbi.
Între februarie 1998 şi iunie 1999 s-a derulat conflictul dintre Serbia şi provincia secesionistă Kosovo, iar potrivit asociaţiei Human Rights Watch, în jur de 20 000 de persoane, în majoritatea lor femei albaneze, au fost victime ale violurilor.
Toate aceste subiecte fac parte din categoria „sensibilă”, şi multe victime, pentru a nu fi ostracizate de propriile lor comunităţi, preferă să îşi ţină sub tăcere suferinţele. Există printre comunităţile din Balcani şi această mentalitate, şi anume că pentru o femeie este preferabilă moartea decît să trăiască apoi cu „stigmatul” unui viol.
Acest scandal din Kosovo, deşi pare un fapt divers, este, pînă la urmă, expresia unui eşec. Un eşec al kosovarilor în primul rînd care nu au reuşit încă să-şi transforme independenţa în civilizaţie. Dar este şi un eşec al Occidentului care, în contextul dezmembrării Yugoslaviei, a sprijinit naţionalismul kosovar crezînd că apără drepturile unei comunităţi oprimate. Dar de fapt a cauţionat un model de societate uneori anacronică, de tip clanic, în sînul căreia femeia este încă văzută de unii ca un fel de anexă pentru plăcerile bărbatului.