Putin vrea să cucerească economic Africa

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat miercuri primul său „summit Rusia-Africa” de anvergură, promiţând unei audienţe de lideri africani să dubleze în următorii cinci ani schimburile comerciale, informează AFP și Agerpres.

După ce a avut o întrevedere de aproape o oră cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi, preşedintele rus a deschis acest summit în staţiunea balneară Soci, insistând asupra potenţialului de dezvoltare al Africii.

În faţa a zeci de şefi de stat şi de guvern, Putin a dat asigurări că Rusia va putea „cel puţin dubla” schimburile sale comerciale cu Africa în următorii cinci ani, lăudând „numeroşii parteneri potenţiali care au perspective de dezvoltare foarte bune, cu un enorm potenţial de creştere”.

Organizând miercuri şi joi acest prim „summit Rusia-Africa”, Moscova îşi afirmă ambiţiile sale pe un continent de pe care s-a retras după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi unde China şi ţările occidentale au mulţi ani avans.

Cu 43 de lideri şi peste 3.000 de participanţi, printre care numeroşi responsabili africani, Soci, oraşul care a găzduit Jocurile Olimpice în 2014, s-a setat pentru câteva zile pe vectorul african.

Pe aleile din zona desfăşurării summitului, standuri ale întreprinderilor de armament şi-au revendicat „partea leului”, numeroşi oameni de afaceri ruşi şi africani încercând să manipuleze armele automate prezentate de Rossoboronexport, agenţia rusă însărcinată cu exporturile de arme. În afară de cele de armament , puţine companii ruse erau vizibile: vreo 20 în total şi aproape niciun grup energetic, sector cu toate acestea crucial al prezenţei ruse în străinătate.

Dintre ţările africane, doar Kenya, Republica Democratică Congo şi Djibouti dispun de standuri.

Cu toate acestea, summitul are ambiţia de a da replica „forumurilor de cooperare sino-africane”, care i-au permis Beijingului să devină primul partener al continentului african.

Sunt prevăzute două zile de discuţii pe teme plecând de la „tehnologii nucleare în serviciul dezvoltării Africii” până la „minerale africane pentru profitul popoarelor din Africa”.

În timpul sesiunii plenare, Vladimir Putin a promis de asemenea că Rusia va continua să ajute ţările africane prin ştergerea datoriilor lor, dând asigurări că „suma totală” a acestora depăşea deja 20 de miliarde de dolari. Ştergerea datoriilor este un punct-cheie al politicii ruse în Africa, care deseori îşi condiţionează programele de contracte pentru achiziţionarea de arme cu ţările vizate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare