Fost ofițer SRI, apropiat al unui fost șef al SIE și membru al partidului lui Sebastian Ghiță, bătut la cheful vânătorilor de la o cabană din Caraș Severin, unde a fost prezent și Florin Iordache

O bătaie care în filme a avut loc în weekend la o cabană din C araș Severin la un Festival al vânătorilor și pescarilor la care a participat și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache. Una din victime este un fost ofițer SRI și apropiat al fostului șef al SIE, Ioan Talpeș, și el originar din Caraș Severin.

Concret, după „încălzirea“ de la Gura Jgheabului, zonă de agrement din Oţelu Roşu, cei mai mulţi invitaţi au continuat petrecerea la o cabană în staţiunea Poiana Mărului. Ceea ce la început părea să fie o petrecere între vânători-gentelmeni, avea să degenereze într-un scandal iscat din nimic, în care s-ar fi împărţit palme, pumni, îmbrânceli, sticle şi halbe, bineînţeles, acestea din urmă în capul unor invitaţi. Mai mult de atât, a fost apelat serviciul de Urgenţă 112, salvarea a venit într-un suflet, pentru a duce un rănit la spitalul din Oţelu Roşu.Una dintre victime este cunoscutul Claudiu Pasăre, cu ani în urmă, fost activist social-democrat. Din spusele martorilor, acesta a fost chemat afară din local de către preşedintele Consiliului Director al AJVPS Caraş-Severin, Dorin Marescu, care i-ar fi reproşat anumite lucruri ce nu aveau legătură cu evenimentul acela, iar mai apoi i-ar fi dat o palmă peste ureche. Până să se dezmeticească, Claudiu Pasăre spune că a mai încasat un pumn în mandibulă de la omul de afaceri Remus Rof, pumn ce l-a pus la podea. Potrivit martorilor, a urmat o încăierare generală, în urma căreia Iancu Muhu jr. s-a ales şi el cu câţiva pumni, la fel ca şi consilierul primarului din Păltiniş, preşedinte al organizaţiei PSD din localitate, Mihai Banda, scrie Argument CS.

Claudiu Pasăre a fost ofițer SRI și a ajuns în atenția presei centrale după ce a apărut pe lista doctoratelor plagiate la Academia SRI.

A fost consilier al senatorului Ioan Talpeș, consilier în Ministerul Educației, membru în Consiliul Local al Primăriei Reșița, purtător de cuvânt și consilier al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin.

A fost membru PSD, iar în 2016 a candidat pentru un fotoliu de deputat din partea Partidului România Unită, condus de Sebastian Ghiță.

Teza de doctorat a lui Pasăre a avut titlul “Tendințe și perspective ale conceptelor de securitate ale NATO în plan regional și global”.

Președintele comisiei de susținere a fost Constantin Onișor, iar cei trei referenți care au decis să-i acorde titlul de doctor au fost Cristian Barna și foștii consilieri prezidențiali Constantin Degeratu și Sergiu Medar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare