spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeSCANDAL ÎN MAGHIARIME: Primarul din Odorheiu Secuiesc dat afară

SCANDAL ÎN MAGHIARIME: Primarul din Odorheiu Secuiesc dat afară

-

- Reclama -

Partidul Civic Maghiar (PCM) l-a exclus din rândurile sale pe Árpád Gálfi, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, pe care l-a acuzat de activităţi de dezbinare – a anunţat joi biroul de presă al formaţiunii, printr-un comunicat de presă, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Excluderea a fost votată, unanim, miercuri seara la şedinţa
prezidiului executiv naţional, organizată la Miercurea Nirajului.
Totodată, organismul de conducere l-a exclus pe Botond József
Rákossy, care ocupase funcţia de preşedinte al PCM Harghita.
Comunicatul de presă precizează că excluderea liderului judeţean a
fost iniţiată de delegaţii din Harghita.

- Advertisement -

“Scopul utilizării celei mai severe sancţiuni a fost încetarea
stării de tensiune, incitare, diviziune. (…) Acum încheiem, în
sfârşit, dezbinarea adusă de Zsolt Biró (fost preşedinte PCM) ,
facem ordine şi muncim mai departe!” – a remarcat preşedintele PCM,
János Mezei.

Acesta a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI: Árpád
Gálfi nu îşi pierde mandatul de primar, ca urmare a excluderii.
Liderul PCM a explicat: legea prevede că aleşii îşi pierd funcţia
doar dacă demisionează ei din partidul de pe listele căruia au fost
aleşi.

- Advertisement -

Liderul formaţiunii a mai spus că Gálfi a creat o situaţie
conflictuală în organizaţia din Odorheiu Secuiesc, prin faptul că
nu s-a consultat cu facţiunea PCM din Consiliu Local la luarea
deciziilor. Drept urmare, primarul a fost demis din fruntea
organizaţiei, la mijlocul lunii iulie. János Mezei a adăugat:
excluderea de acum este urmarea sfidării deciziilor conducerii
partidului de către Árpád Gálfi, a faptului că a folosit lista de
corespondenţă internă a partidului pentru a-şi răspândi, la nivel
naţional, nemulţumirile, mai mult, despre acestea au fost informaţi
şi edilii-şefi ai oraşelor înfrăţite cu Odorheiul Secuiesc, printre
care şi primarul general al Budapestei. “Dacă toţi ar proceda la
fel, s-ar crea haos în interiorul partidului” – a adăugat
preşedintele, care a punctat: problemele locale trebuie soluţionate
local, nu pe Facebook, nu în faţa publicului larg sau în mass-media.

Potrivit lui Mezei, de cazul lui Árpád Gálfi se leagă şi faptul
că, în urmă cu două săptămâni, i-a fost retras sprijinul politic
preşedintelui executiv al PCM, Zoltán Salamon şi miercuri a fost
exclus din partid şi Botond József Rákossy. Preşedintele susţine că
aceştia nu au ajutat la detensionarea situaţiei din partid,
contribuind, mai degrabă, la intensificarea problemei. Mezei crede
că s-au luat decizii statutare, cu acordul tuturor membrilor
prezidiului partidului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img