Liberalul 6 zile lucrătoare, pus la zid

Federaţia SANITAS din România se poziţionează împotriva proiectului de act normativ iniţiat de către dl deputat Dan Vâlceanu împreună cu un grup de parlamentari PNL, ce ar urma să reglementeze săptămâna de lucru de 6 zile în condiţiile în care tendinţa la nivel european este de diminuare a timpului de lucru sub 40 de ore/săptămână, se arată într-un comunicat publicat de organizație pe facebook.

Dezavuăm declaraţiile neadevărate conform cărora ar fi fost felicitat de către un lider Sanitas, în condiţiile în care nici un membru al BirouluiOperativ al Federaţiei SANITAS nu a purtat discuţii pe această temă şi îl invităm pe domnul deputat să ne indice cu care dintre liderii Sanitas s-a consultat. Apreciem că necunoaşterea reglementărilor privitoare la normarea muncii, precum şi a particularităţilor ce privesc organizarea continuităţii activităţii în sistemul medical nu pot fi acoperite de declaraţii mincinoase. Federaţia SANITAS va milita în continuare pentru alinierea legislaţiei româneşti la cea europeană în materie de dreptul muncii, se mai arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare