Planul lui Ponta pentru decimarea ALDE

Călin Popescu Tăriceanu are o întrunire, la momentul transmiterii ştirii, cu liderii ALDE, la sediul partidului, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Întâlnirea vine pe fondul unor nemulţumiri în formaţiune legate de alianţa cu Pro România. Biroul Politic Central al ALDE se va reuni, marţi la Parlament, de la ora 14.00.

O parte din membrii marcanți ai ALDE doresc convocarea unui congres extraordinar.

Pe de altă parte, surse politice au declarat pentru FLUX 24 că Victor Ponta ar fi pregătit o strategie pentru a înghiți ALDE.

În primul rând el a propus o fuziune prin absorbție partidului lui Tăriceanu, dar în același timp a avut discuții cu fiecare parlamentar al ALDE propunând trecerea la Pro România.

În acest moment se pare că strategia lui Tăriceanu pentru o alianță cu Pro România va însemna nu numai renunțarea la candidatura la prezidențiale, dar și pierderea controlului partidului, care se poate rupe între PSD și Pro România.

UPDATE:

ALDE a stabilit, marţi, susţinerea lui Ion Popa pentru funcţia de preşedinte al Senatului, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, partidul a decis că persoanele care acceptă funcţii, fără acordul formaţiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleşcanu.

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că observă un „atac furibund” al PSD la adresa partidului săi şi previne partidul de la guvernare că nu este în postura să „întoarcă celălalt obraz”. Tăriceanu spune că tentativele de „racolare” a membrilor ALDE se înscriu în linia „unui război”.

„La despărţirea de la PSD, am convenit că vom rămâne în relaţii civilizate. Ceea ce obeserv este un atac furibund al PSD la adresa ALDE şi îi previn pe cei din PSD că nu suntem în postura să întoarcem şi celălalt obraz. Gesturile, încercările de racolare care au eşuat ale unor membri ALDE se înscriu în această linie a unui război împotriva noastră”, a declarat, marţi, la Parlament, Călin Popescu Tăriceanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare