După vizita lui Iohannis în DC: Budapesta se laudă că are relații bune cu toate marile puteri ale lumii: Orban a fost la Trump, Merkel a venit în Ungaria, urmează întâlnire cu Putin, relații excelente cu China

Obiectivul general al politicii externe din Ungaria este acela de a avea relaţii bune cu toate marile puteri ale lumii, iar anul curent dovedeşte, la rândul său, că acest lucru a reuşit, a declarat Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Budapesta.

Anul acesta, prim-ministrul ungar Viktor Orbán a avut deja, la
Washington, o întrevedere cu preşedintele american Donald Trump,
iar luni, Ungaria a primit vizita cancelarului german Angela
Merkel, totodată se speră să poată avea loc, tot în acest an, şi o
întâlnire directă cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar Ungaria
are relaţii bune şi cu China, a spus şeful Cancelariei
Prim-Ministrului Ungariei.

În legătură cu vizita de luni, la Sopron, a cancelarului
german, Gergely Gulyás şi-a exprimat bucuria pentru faptul că
Angela Merkel a spus clar: cooperarea de la Visegrad reprezintă
ceva valoros pentru întreaga Europă, totodată a vorbit admirativ
despre modul în care s-au utilizat banii UE în Ungaria, un lucru
care în opinia ministrului este foarte important înainte de
adoptarea noului buget pe şapte ani al Uniunii Europene.

Germania ar dori ca bugetul să fie adoptat înainte de
preluarea, de către Germania, a preşedinţiei Uniunii Europene,
lucru care se va întâmpla în a doua jumătate a anului viitor, a
adăugat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prima companie aviatică europeană spre faliment

    Compania aeriană letonă airBaltic a anunțat luni că a...

    Blaga recunoaște că PNL se prăbușește in sondaje

    „Cred că domnul președinte trebuie să se hotărască. Partidele...

    Bolo și compania acuzați că pun la cale suspendarea lui Nicușor

    Deputatul PNL Alina Gorghiu, contestatară a lui Ilie Bolojan,...

    Ziua Pompierilor la Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Zelenski cere parlamentarilor să îl execute rapid pe procurorul general acuzat de corupție

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut astăzi parlamentarilor ucraineni...

    Articole relationate

    Categorii populare