Ministrul de externe nord coreean spune cine compromite negocierile cu SUA

Ministrul de externe nord-coreean Ri Yong Ho a declarat vineri că Phenianul este pregătit atât pentru dialog cât şi pentru confruntare cu SUA, avertizând Washingtonul că ar fi un calcul greşit să continue aplicarea sancţiunilor, informează Reuters citând KCNA.

Negocierile la nivel de lucru americano-nord-coreene nu au fost încă reluate după blocarea lor în urma eşecului celui de-al doilea summit dintre preşedintele Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un desfăşurat în februarie, la Hanoi.

Trump şi Kim s-au întâlnit cel mai recent în luna iunie, în zona de demarcare dintre cele două Corei, unde au căzut de acord să reia negocierile, ceea ce deocamdată nu s-a întâmplat.

„Dacă Statele Unite încă visează să obţină totul prin sancţiuni, trebuie fie să le lăsăm să viseze sau să spulberăm acest vis”, a declarat Ri.

„Suntem pregătiţi atât pentru dialog cât şi pentru confruntare. Dacă SUA încearcă să ne confrunte cu sancţiuni şi nu renunţă la atitudinea confruntaţionistă, este un calcul greşit”.

Ri l-a acuzat pe secretarul de stat american Mike Pompeo că aruncă „umbre întunecate” asupra convorbirilor dintre SUA şi Coreea de Nord, susţinând că şeful diplomaţiei americane este interesat mai mult de propriile ambiţii politice decât de actuala politică externă a ţării sale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare