spot_img
5 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăAnalizePonta, ”disperat și pârâcios”

Ponta, ”disperat și pârâcios”

-

Consultantul politic Cozmin Gușă a afirmat, la Realitatea TV,  că Victor Ponta face un mare deserviciu partidului Pro România și că prin acțiunile sale pare ”un om politic disperat și pârâcios”.

- Reclama -

Înainte să comentez ceea ce a făcut Victor Ponta, fapt extrem de important în jocul politic, lăsați-mă să rămân mirat. Credeam că Victor Ponta nu mai poate să oferă surprize la câte giumbuşlucuri a făcut în politica românească. Prima dată când am citit acea delațiune, am crezul că e o glumă. Eu nu am putut să îmi închipui că un președinte de partid se califică să divulge discuțiile avute cu un al lider de partid care este și prim-ministru. Așa ceva nu s-a mai pomenit, nici Corneliu Vadim Tudor nu era în stare de așa ceva. Mai spunea el câte ceva, dar nu în acest hal. Victor Ponta pare un om politic disperat și pârâcios, așa ceva nu se face și cred că o dată cu acest demers al lui Ponta el s-a descalificat din punctul de vedere al unui lider care să mai stea la masa negocierilor. În spatele ușilor închise se discută fel și fel de lucruri, unii mai ies cu declarații pe surse la presă, dar nu se dau toate informațiile discutate pentru că își dau seama că așa nu ar mai putea exista negocieri. Ponta a trecut toate acest bariere și face un mare deserviciu partidului lui care din acest moment devine extrem de nefrecventabil pentru orice ce fel de negocieri”, a afirmat Cozmin Gușă.

- Advertisement -

”Cine ne poate convinge pe noi că așa au stat lucrurile pentru căeste vorba de cuvântul a două persoană, cuvântul lui Ponta împotriva cuvântului lui Dănculă. Acest demers a fost disperat și practic Victor Ponta a încercat să o tragă pe sfoară pe Dăncilă folosindu-se și de Tăriceanu și au rămas amândoi cu buzele umflate”, a mai explicat consultantul politic.

Conform acestuia, Călin Popescu Tăriceanu a fost lăsat în ofside pentru că PSD-ul și-a asumat o guvernare minoritare. ”Este evidentă nervozitatea din interiorul ALDE ai cărui lideri sunt interesați să rămână la guvernare, pentru că ei nu au o filosofie, sunt o grupare politică care gravitează în ministerele pe care PSD le-a oferit”, a completat acesta.

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img