Parlamentul grec anulează legea care împiedica poliția să intre în universități

Parlamentul din Grecia a renunţat joi la o lege care împiedica poliţia să intre pe proprietăţile universităţilor, încercând să pună capăt unor abuzuri comise de politicienii radicali şi de infractori, informează dpa conform Agerpres.

Majoritatea parlamentarilor au sprijinit noua lege propusă de premierul conservator Kyriakos Mitsotakis, care a menţinut un ritm susţinut de reforme după ce şi-a început mandatul, în urmă cu ceva mai mult de o lună.

Potrivit relatărilor din presa locală, protecţia de care se bucurau universităţile elene în faţa acţiunilor poliţiei era unică la nivel mondial.

În baza unei legi aflate până acum în vigoare, poliţia nu putea intra pe proprietatea niciunei universităţi fără permisiune, într-un efort de a proteja libertatea de exprimare.

Această permisiune se putea obţine numai printr-o procedură complicată care implica conducerea universităţii şi asociaţiile studenţeşti. Drept rezultat, oricine era căutat de poliţie se putea ascunde în clădiri ale universităţilor pentru a evita reţinerea.

Membrii mişcărilor politice radicale au abuzat frecvent de această măsură de protecţie, ascunzându-se în campusuri după ciocniri violente. De măsură profitau, de asemenea, infractorii de drept comun, potrivit dpa.

Mai multe grupuri politice au anunţat că vor protesta împotriva noii legi, dar este neclar dacă acest lucru se va întâmpla imediat, notează dpa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Criza locuințelor, marea problemă a Spaniei: Maricarmen Abascal, cazul care a șocat

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen...

    Interzicerea exporturilor de motorină americană ar lovi din plin UK

    Regatul Unit s-ar putea confrunta cu consecințe grave dacă...

    Oaia de un milion de dolari

    Rasa Arashan a fost înregistrată oficial în Kârgâzstan în...

    Articole relationate

    Categorii populare