Uciderea băiețelului de 8 ani în gara din Frankfurt: Germania vrea controale la granița cu Elveția

Ministrul german de interne Horst Seehofer a declarat vineri că va face demersuri pentru restabilirea controalelor la frontiera cu Elveţia, în urma uciderii unui copil de 8 ani în gara din Frankfurt de către un eritreean rezident în Elveţia, informează AFP conform Agerpres.

”Voi face totul pentru a institui controale inteligente” între cele două ţări vecine, a spus Seehofer într-o declaraţie acordată publicaţiei Der Spiegel, adăugând că încă nu a discutat cu cancelarul Angela Merkel despre acest plan pe care el doreşte să-l prezinte în septembrie.

”Germania a înregistrat 43.000 de intrări ilegale în anul 2018. Trebuie să reacţionăm prin mai multe controale selective, prin controale limitate în timp şi direct la frontieră, inclusiv la cea cu Elveţia”, a explicat oficialul german.

Moartea unui băiat împins împreună cu mama sa în faţa unui tren de mare viteză în gara din Frankfurt de către un bărbat de origine eritreeană a provocat o mare emoţie în Germania. Femeia a reuşit să se salveze, la fel ca şi a treia persoană împinsă de asemenea în faţa trenului de acelaşi individ, dar băiatul în vârstă de 8 ani a murit.

Imigrantul eritreean, în vârstă de 40 de ani, are din anul 2006 reşedinţa în Elveţia, la Zurich. Căsătorit şi tată a trei copii, el era considerat un exemplu de integrare, până când a fost dat în urmărire de poliţia elveţiană după ce şi-a încuiat familia în apartament şi a sechestrat o femeie pe care anterior a ameninţat-o cu un cuţit.

Arestat de poliţia germană după crima din gara Frankfurt, eritreeanul nu a precizat motivul gestului său. Poliţia menţionează însă că el nu-şi cunoştea victimele şi va fi supus unui examen psihiatric. Autorităţile elveţiene au confirmat că el a urmat anul acesta un tratament psihiatric. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reuters: Rusia a avansat in „centura de fortărețe” ucrainiene

    Impactul „atacurilor de rază medie” ucrainene nu a reușit...

    Aquapark la Sovata

    Mâine, Consiliul Județean Mureș, în parteneriat cu Primăria Sovata,...

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Articole relationate

    Categorii populare