Un politișt reținut după raziile din complexul Europa

Un număr de 22 de persoane, între care şi un poliţist, au fost reţinute în urma percheziţiilor desfăşurate în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, punerea în circulaţie a unor produse purtătoare de marcă protejată sau contrafăcute şi desfăşurarea de activităţi de pază şi protecţie fără respectarea normelor legale.

Este vorba despre percheziţiile care au avut loc şi în Complexul comercial Europa din Capitală.

Miercuri, aproximativ 700 de poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, au pus în aplicare 53 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori.

Din datele şi probele administrate în cauză, începând cu luna februarie 2019, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia sectorului 2 au documentat activitatea infracţională a unor persoane, desfăşurată în zona unui complex comercial situat pe raza sectorului 2, se arată într-un comunicat de presă comun al DGPMB şi Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, transmis AGERPRES.

Au fost puse în aplicare 53 de mandate de percheziţie domiciliară, la domiciliile şi locurile frecventate de persoane despre care existau date conform cărora ar fi comercializat ţigarete provenite din contrabandă.

Totodată, poliţiştii au verificat peste 400 de standuri şi au sigilat aproximativ 500 de standuri unde se comercializau produse purtătoare de marcă protejată sau contrafăcute.

În urma percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate produse cu marcă protejată sau contrafăcute care au fost încărcate în 12 camioane, sumele de 55.400 de lei şi 10.500 de euro, sisteme de supraveghere video, 46.000 de ţigarete şi un pistol cu bile.

De asemenea, au fost reţinute 22 de persoane, urmând a fi prezentate magistraţilor, printre acestea aflându-se şi un poliţist, iar alte cinci persoane sunt cercetate după ce ar fi pus la dispoziţia comercianţilor spaţiu pentru desfăşurarea activităţii ilicite, cunoscând că acestea comercializează ţigarete provenite din contrabandă şi produse contrafăcute, existând suspiciunea rezonabilă că au înlesnit acest gen de infracţionalitate şi ar fi obţinut beneficii în urma acestor activităţi. Aceste persoane ar fi gestionat şi coordonat activitatea ilegală de pază şi protecţie în această zonă comercială, desfăşurate de persoane neautorizate, precizează sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    Articole relationate

    Categorii populare