Oficial: Oase și dinți în cenușă in curtea presupusului criminal din Caracal

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat, au anunţat procurorii DIICOT duminică seara.Anchetatorii au anunţat că au găsit oase şi dinţi în cenuşa din curtea sa, transmite Mediafax.

Procurorul şef adjunct DIICOT, Georgiana Hosu a declarat, duminică seara, că a fost extinse cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă, pentru omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate şi dinţi de natură umană, dar şi bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite şi în maşina lui Dincă, acestea recunoscându-şi, de altfel, fapta. Hosu a spus că fata a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.

„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase.În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea şi adăpostirea minorei prin constrânge, răpire şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituţie fizică masivă, în faţa căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio şansă să se apere. În cenuşa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte fragmente de lănţişoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului au fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei”, a spus Hosu.

Procurorul şef adjunct DIICOT a mai spus că, duminică seara, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că „la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei cât şi al inculpatului”.

„În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la data de 25 iulie 2019 în jurul orei 12:00 la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul”, a mai spus Hosu.

Referitor la Luiza, procurorul a spus că sunt indicii că Dincă a procedat la fel.

„Urmează să ofere detalii în cadrul audierilor reluate de colegii mei la ora 20.00”, a mai spus procurorul.

Întrebată dacă sunt indicii că ar fi şi alte victime, Hosu a spus că „în acest moment, nu”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiecare familie de români a mai acumulat o datorie de 1600 euro din cauza SAFE

    Saptamana aceasta, Parlamentul Romaniei a bifat o realizare remarcabila:...

    Americanii au spart 50 miliarde dolari în Iran

    Costul real al operațiunii americane împotriva Iranului este de...

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Articole relationate

    Categorii populare