Ucigașul proiect uitat în sertarele Internelor

Proiectul anunţat de fostul ministru Carmen Dan pentru mai, care trebuia să permită instituţiilor să-i localizeze prin telefon pe cei dispăruţi, se află în continuare în consultare internă la Ministerul Afacerilor Interne, nefiind pus în dezbatere publică nici acum, potrivit unor surse oficiale.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că proiectul anunţat de fostul ministru Carmen Dan în luna aprilie, care trebuia să permită instituţiilor să-i localizeze prin telefon pe cei dispăruţi, se află în continuare în consultare internă la Ministerul Afacerilor Interne, nefiind pus nici acum în dezbatere publică, deşi era anunţat pentru luna mai.

Pe 20 aprilie 2019, Carmen Dan anunţa că Ministerul Afacerilor Interne urmează să pună în dezbatere publică în luna mai un proiect de lege prin care instituţiile statului să poată utiliza tehnologiile moderne din posesia persoanelor dispărute, pentru localizarea mai uşoară a acestora

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare