Firea dă înapoi

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni seară, la Antena 3, întrebată ce va face dacă Viorica Dăncilă va fi desemnată prezidențiabilul PSD, că va respecta decizia colegilor săi social democrați, precizând că nu crede că o candidatură independentă ar avea șanse în acest moment, potrivit Mediafax.

„ALDE își menține această idee lansată public de a-l susține pe Călin Popescu Tăriceanu, cel puțin în mod evident, până acum, nu s-a retras această candidatură, și eventual poate va exista o susținere pentru turul II pentru candidatul PSD, iar în ceea ce privește susținerea Pro România, prin vocea președintelui Victor Ponta, s-a exprimat susținerea mea ca fiind candidatul cu cele mai mari șanse doar în condițiile în care eu mi-aș da demisia din PSD, ceea ce nu ar fi corect pentru bucureșteni deoarece, prin demisie, eu aș pierde mandatul de primar general.(…) Sunt un om responsabil, în acest moment cred că cele mai mari șanse le au candidații care reprezintă blocurile politice. Avem pe dreapta deja doi candidați cu potențial, președintele în funcție și președintele USR, pe stânga se prefigurează deja candidatul, din punctul meu de vedere, așa simt eu acum, nu cred că o candidatură, fără nicio susținere politică, ar avea șanse, chiar dacă personajul principal ar fi unul cu un grad mare de favorabilitate”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare