Scandal în PNL cu un fost pesedist

Liderul PNL Cavnic, Dan Daniel, ameninţă că îşi dă demisia din funcţie după ce primarul oraşului, Vladimir Petruţ, exclus din PSD, s-a înscris în PNL, precizând că nu a fost consultat de conducerea filialei judeţene Maramureş. Alături de Dan Daniel ar demisiona şi alţi aleşi locali, transmite Mediafax.

Dan Daniel a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că nu s-a gândit niciodată că PNL ”aleargă după voturi, nu după oameni de valoare”.

„În legătură cu decizia PNL Maramureş privind înscrierea domnului Vladimir Petruţ în PNL, eu nu am fost anunţat nici verbal şi nici în scris de acest lucru şi m-a nemulţumit modul în care acesta a fost primit în partid. Categoric îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al PNL Cavnic. Eu sunt şi consilier local şi vor demisiona alături de mine şi ceilalţi doi colegi din grupul PNL din Consiliul Local Cavnic. Nu m-am gândit niciodată că PNL aleargă după voturi, nu după oameni de valoare. Îmi este ruşine să merg cu un astfel de om pe un drum de dreapta în politică. Mulţumesc din suflet tuturor colegilor care au fost alături de noi, încercând să facem ceva pentru oraş”, a spus Daniel.

Potrivit acestuia, primarul Vladimir Petruţ este „un om prefăcut şi şmecher, care îşi bate joc de banul public”.

„Am luat, vineri, decizia de a mă alătura echipei PNL Maramureş. Mi-am dat seama, în timp, că am orientări de dreapta, pe parcurs înţelegi nişte lucruri şi atunci începi să te formezi, mai bine, ca individ în societate, prin acumularea experienţei. Cu PNL mă simt bine, lucrez bine de trei ani, am colaborat cu ei, sunt compatibil cu acest partid. Sper ca împreună să pot realiza lucruri frumoase pentru toţi cei care au fost şi sunt alături de mine şi de echipa mea. Fiind într-un partid de opoziţie, suntem mai limitaţi în atragerea de fonduri, dar eu am fost un primar harnic, care mi-am făcut treaba şi am proiecte în derulare, doar să mi se dea posibilitatea de a le pune în practică”, spunea Vladimir Petruţ.

Acesta a fost membru PSD, partid din care a fost exclus în 15 martie, şi a activat, de atunci, ca independent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare