CCR: Amnistia și grațierea faptelor de corupție nu pot fi interzise prin Constituție

Curtea Constituţională a respins iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD de revizuire a Constituţiei. Judecătorii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei, transmite Mediafax.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază, au declarat oficiali ai instituţiei, joi, pentru AGERPRES.

Aceştia au amintit de dreptul preşedintelui de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare, şi au adăugat că este greşit să i se interzică preşedintelui să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate.

Curtea Constituţională a discutat, joi, pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.

Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare