Ungaria nu mai vrea ca migranții ilegali să beneficieze de servicii medicale la nivelul cetățenilor din țara respectivă

Ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior a numit inacceptabilă propunerea potrivit căreia un stat membru trebuie să le furnizeze migranţilor ilegali aceleaşi servicii medicale ca cele de care beneficiază propriii săi cetăţeni. Declaraţia a fost făcută miercuri, în momentul în care Péter Szijjártó a luat cuvântul în cadrul şedinţei Comisiei Economice şi Sociale a ONU, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a relatat, prin telefon, pentru

agenţia ungară de presă MTI, că în cadrul întrevederii de la New
York a subliniat că nu pot fi oferite, practic, aceleaşi drepturi
la servicii medicale celor care au ajuns în mod ilegal într-o ţară,
ca cele de care beneficiază cei care plătesc, de decenii întregi şi
în mod cinstit, impozitele care susţin, printre altele, şi sistemul
de sănătate.

Potrivit lui Péter Szijjártó, birocraţii ONU încearcă să impună
această propunere statelor membre ale organizaţiei mondiale ca
parte a Pachetului ONU privind migraţia globală, făcându-se că sunt
mânaţi de bune intenţii, însă acţionând, cumva, pe furiş. Fac acest
lucru pentru că, anterior, nu au reuşit să bage pe gâtul statelor
membre ale ONU întreg pachetul, întrucât Ungaria, Statele Unite,
Israel, Cehia şi Polonia au votat împotriva acestui document, iar
alţi membri ai Uniunii Europene nu l-au votat. De aceea, acum
încearcă să impună pe fragmente pachetul, a adăugat oficialul ungar.

Ministrul a reamintit că esenţa Pachetului ONU privind migraţia
globală este legalizarea imigraţiei ilegale, neglijându-se
pericolul de securitate pe care îl reprezintă aceasta. Szijjártó a
adăugat că, potrivit poziţiei maghiare, migraţia ilegală este
periculoasă, nu trebuie legalizată, nici organizată, ci ar trebui
oprită din cauza riscurilor de securitate.

Comisia Economică şi Socială este o organizaţie ONU subordonată
Adunării Generale, care desfăşoară studii şi iniţiază acţiuni pe
teme internaţionale în domeniul sănătăţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare