spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-5.6 C
București

404 dosare de adopții internaționale dispărute fără urmă și fiica unui general SIE

Pe 20 februarie 1997, conducerea Tribunalului București, asigurată de judecătorul Viorel Roș, sesiza Poliția cu privire la dispariția din arhiva instanței a 248 dosare civile având ca obiect adopții internaționale. Ministrul Justiției de atunci dispune efectuarea unui control amplu la Tribunalul București și inspectorii judecători ai instanței superioare, Curtea de Apel București, constată că au dispărut 404 dosare civile de adopții: 173 din perioada 1990-1993 și 231 de dosare, din perioada 1994 -1995. Odată cu dosarele au dispărut mai multe condici de ședințe din anii 1994-1995, mape de ședințe și registre de evidență, transmite Radio Europa Liberă.

Am cerut să se facă o verificare și să întocmească un raport privind situația creată. S-a făcut raportul și după aceea cred că s-a făcut și o plângere penală. Din păcate, din câte îmi aduc aminte, investigația penală nu a dus la niciun rezultat, adică nu a descoperit autorii”, a declarat Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției.

El spune că nu mai are raportul întocmit la cererea sa, dar că ar trebui să fie în arhiva ministerului. Ministerul Justiției susține că la nivelul anului 1997 era o structură care verifica activitatea judecătorilor, însă nu a găsit raportul dispus de Valeriu Stoica.

„În perioada vizată în solicitarea dumneavoastră, respectiv anul 1997, competența activității de control era împărțită și atribuită, după materie, mai multor compartimente din cadrul Ministerului Justiției, Corpul de inspecție având atribuții de verificare și control al activității, pregătirii și aptitudinilor profesionale ale judecătorilor.(…) La nivelul Corpului de control nu au fost identificate inventare cu rapoarte de control a activității judecătorilor/instanțelor judecătorești din anul 1997”, se arată în răspunsul ministerului.

Controlul a durat două luni, între aprilie și mai 1997. Magistrații implicați au scăpat de sancțiunile disciplinare, deoarece, potrivit legii de atunci, sancțiunile puteau fi aplicate în termen de 1 an de la data comiterii faptelor.

Una dintre concluziile acestui control este că „o altă cauză care a condus la perpetuarea fenomenului în timp a fost și repartizarea dosarelor pe secții, respectiv judecarea acestora cu precădere de Secția a III-a civilă, îndeosebi de un anumit complet: Daniela Brăgău și Claudia Gherbovan Silinescu„. Cea din urmă este fiica fostului general SIE, Constantin Silinescu.

Dacă pe latură administrativă lucrurile au fost clare și cei implicați nu au mai putut fi sancționați, pe latură penală anchetele au stagnat până la prescrierea faptelor.

Astfel, toți acești judecători acuzați de fals în înscrisuri au fost scoși de sub urmărire penală de Parchetul General.

  • În 2019, judecătorul Marius Șega s-a pensionat de la Tribunalul București.
  • Mirela Pod s-a pensionat în 2014 de la tribunalul București, iar Mihai Tomescu, ajuns judecător la Curtea de Apel București, a decedat în 2018.
  • În 1996, cu câteva luni înainte ca subiectul dosarelor dispărute să explodeze, Claudia Silinescu Gherbovan și-a dat demisia din magistratură și s-a făcut avocat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare