Noul șef al CNAIR, omul care ar fi avut pentru ultima oară în mână contractul dispărut cu Bechtel

După demisia lui Narcis Neaga de la șefia CNAIR, în locul lui a fost numit Sorin Scarlat. Noul director al companiei de drumuri a lucrat la companii precum Romstrade, Asociarea UMB Spedition – PA&CO-Euroconstruct Trading 98, Asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom, dar şi pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate, scrie Gazeta de Cluj.

Sorin Scarlat a fost, printre altele, şef de proiect al Autostrăzii Transilvania (Braşov – Cluj – Oradea) în perioada septembrie 2005 – februarie 2008, potrivit informaţiilor din CV-ul propriu.

Numele lui Sorin Scarlat a fost vehiculat în cazul dispariţiei contractului original încheiat cu americanii de la Bechtel. Mai exact, Sorin Florin Scarlat a fost identificat ca fiind ultima persoană care a avut în custodie documentul original, potrivit unui raport al Corpului de Control al fostului premier Victor Ponta, citat de Evenimentul Zilei.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare