Justiția franceză îi achită pe toți inculpații în celebrul dosar Lagarde

Justiţia franceză l-a pus în libertate marţi pe fostul ministru Bernard Tapie, judecat în primăvară pentru ”escrocherie” în controversata afacere de arbitraj asupra vânzării companiei Adidas, afacere care i-a adus 404 milioane de euro în 2008, înainte de a fi anulată pentru „fraudă”, informează AFP.

Tribunalul corecţional din Paris a decis că „niciun element al dosarului nu permite să se afirme” că acest arbitraj ar fi fost fraudat.

O pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare a fost cerută la 1 aprilie împotriva lui Tapie, judecat pentru „escrocherie” şi „deturnare de fonduri publice”.

Acest verdict intervine după aproape 20 de ani de proceduri judiciare care au vizat inclusiv persoane din vârful statului francez, printre care viitoarea preşedintă a Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, la acea dată ministru al economiei, care a fost condamnată în 2016 pentru „neglijenţă”, dar achitată de pedeapsă.

Bernard Tapie, care suferă la 76 de ani de o recidivă a două tipuri de cancer, la esofag şi la stomac, a obţinut în octombrie 2008 suma de 404 milioane de euro, dintre care 45 de milioane cu titlu de prejudiciu moral, după un arbitraj între el şi statul francez asupra vânzării companiei de echipament sportiv Adidas. Omul de afaceri Bernard Tapie îi reproşa băncii publice Credit Lyonnais că l-a păcălit achiziţionând Adidas pentru suma de 315,5 milioane de euro în februarie 1993, înainte de a revinde compania cu 701 milioane în 1994.

În 2015, acest arbitraj a fost declarat în final fraudulos şi anulat de justiţie, care l-a obligat pe Bernard Tapie să ramburseze cele 404 milioane de euro despăgubiri acordate.

În paralel cu această procedură, justiţia a declanşat în 2013 o anchetă penală împotriva lui Bernard Tapie şi diferiţilor actori ai procedurii de arbitraj, pentru „escrocherie în grup organizat” şi „deturnare de fonduri publice”.

Şase persoane au compărut în faţa Tribunalului din Paris pentru a răspunde în legătură cu rolul lor în arbitrajul viciat, printre care şi directorul general al operatorului de telefonie Orange, Stephane Richard, care a fost la rândul său pus în libertate, după ce parchetul ceruse împotriva lui o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu executare, 100.000 de euro amendă şi interdicţia de a accede în orice funcţie publică vreme de cinci ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare