Tragedie în Spania cu 2 fetițe românce

O fetiţă de 11 ani din România s-a înecat într-un lac din regiunea Asturia şi o alta, de 10 ani, este în stare gravă, după ce a sărit în apă să o salveze pe prietena ei, relatează The Sun. Poliţiştii susţin că prima fetiţă a căzut din neatenţie în lacul Trasona din Asturia, nordul Spaniei, unde venise pentru a participa la o petrecere din apropiere. Ambele fetiţe au fost scoase din apă de un ofiţer de poliţie la pensie care se afla într-o canoe şi care a încercat să le resusciteze până la sosirea serviciilor de urgenţă. Cele două fetiţe se aflau la o petrecere când s-au îndepărtat şi au mers până pe malul lacului, iar una dintre ele a alunecat. A doua fetiţă a sărit să o salveze, dar nu a reuşit. Ambele fetiţe sunt de naţionalitate română şi trăiesc în Spania, una în Oviedo şi cealaltă în Pravia. Ele au fost transportate de urgenţă la Spitalul universitar central din Asturia, unde fetiţa de 11 ani a murit. Fetiţa de zece ani este încă internată în spital, în stare gravă. Fetiţele se aflau alături de părinţii lor în zona de agrement de lângă lac şi au dispărut în jurul orei 20.30. Adulţii au crezut că fetiţele au plecat să se răcorească în apele lacului, aflat la câţiva metri depărtare, dar nu şi-au dat seama că malul, pe care nu îl puteau vedea din zona în care se aflau, era alunecos. Mai multe rude care se aflau în stare de şoc după tragedie au avut nevoie de ajutorul poliţiei, notează The Sun. Cu numai patru zile înainte, un pescar, tot de origine română, s-a înecat în aceeaşi zonă după ce a intrat în apă pentru a-şi recupera undiţa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Articole relationate

    Categorii populare