Dan Radu Rușanu ar putea fi numit viceguvernator al Băncii Naționale

Fostul şef al ASF Dan Radu Ruşanu este propunerea ALDE pentru funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit unor surse apropiate situaţiei citate de Bursa.

Dan Radu Ruşanu a fost arestat preventiv, în anul 2014, timp de patru luni şi a stat în arest a domiciliu alte trei luni în dosarul „Carpatica Asig”, fiind acuzat de folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat. În primă instanţă, fostul şef al ASF a fost achitat, iar în anul 2017, la trei ani de la momentul arestării, decizia de achitare a fost menţinută şi de instanţa supremă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Eminența cenușie de la Kremlin: Există forțe politice in Europa care vor refacerea Nord Stream

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Articole relationate

    Categorii populare