Tsipras dă ExxonMobil şi Total explorarea hidrocarburilor din Creta

Grecia a atribuit joi companiilor petroliere ExxonMobil şi Total licenţe pentru a efectua lucrări de explorare de hidrocarburi în largul insulei Creta, acestea fiind primele lucrări de explorare pentru petrol şi gaze în această regiune, transmite Reuters.

Cele două companii, într-un consorţiu cu Hellenic Petroleum, au primit o licenţă pe opt ani de cercetare şi exploatare la două perimetre offshore cu o suprafaţă de 40.000 de kilometri pătraţi amplasate în sudul şi sud-vestul insulei Creta.

„În următorii doi-patru ani ne aşteptăm să avem o imagine clară a rezervelor care se găsesc acolo”, a spus premierul grec Alexis Tsipras.

Grecia a atribuit mai multe concesiuni, în principal pe coasta de Vest, însă concesiunile din Creta reprezintă 40.000 de kilometri pătraţi de teritoriu neexplorat. Autorităţile de la Atena vor să urmeze exemplul de succes al unor ţări precum Israel şi Cipru prin explorarea rezervelor offshore, chiar dacă descoperirea de gaze naturale în Cipru a realimentat tensiunile cu Turcia cu privire la jurisdicţia perimetrelor offshore.

„Acordul de astăzi reprezintă utilizarea de către Grecia a zonei sale economice exclusive, urmând exemplul altor ţări”, a spus Tsipras. Acesta a promis că vor fi respectate cele mai stricte norme de mediu, ca răspuns la îngrijorările exprimate de organizaţiile de mediu potrivit cărora aceste proiecte ameninţă habitatul speciilor marine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cea mai vârstnică persoană din România a împlinit 111 ani

    Cea mai vârstnică persoană din România, o femeie din...

    Scandalul apei de pe Nistru cedată 100% de Moldova Ucrainei

    Primarul orașului Chișinău, Ion Ceban, a acuzat guvernul moldovean...

    Schimbare supriză pe litoralul bulgăresc

    Numărul turiștilor care vizitează vara aceasta Bulgaria este în...

    Financial Times despre criza de la Kiev: Ce cer sponsorii Ucrainei

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se confruntă cu o criză...

    Articole relationate

    Categorii populare