Întârzieri și de 9 ore la zborurile Blue Air

Mai multe curse Blue Air au întârzieri de până la 9 ore, pe Aeroportul Otopeni, cauza fiind o defecţiune tehnică la una dintre aeronavele companiei. După ce compania a decis ca aeronava să rămână la sol, celelalte curse au ajuns la întârizeri de până la 9 ore, cum e cea spre Barcelona, transmite Mediafax.

„Situaţia a fost cauzată de o defecţiune tehnică minoră la una dintre aeronavele companiei. Din motive de siguranţă, compania a decis ca aeronava să rămână la sol până la remediere.Ca urma a acestei situaţii, mai multe zboruri au suferit întârzieri, iar întreaga noastră echipă are ca prioritate rezolvarea iregularităţilor. Pasagerii au fost informaţi şi au primit asistenţă pe aeroport sau prin call center”, se arată într-un comunicat Blue Air, remis MEDIAFAX.

Compania mai transmite că zborul charter spre Antalya a decolat de la Otopeni. Conform tabelei de zboruri, acesta urma să plece la vineri dimineaţa la ora 7.00.

„Cea mai mare întârziere este pe zborul Blue Air spre Barcelona. Astfel, estimăm ca ora de decolare va fi la ora 17:00. Toţi pasagerii afectaţi au primit şi vor beneficia de asistenţă până la momentul decolării în conformitate cu regulamentul EC 261”, se arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare