RELATARE RADIO FRANCE INTERNATIONALE:
Viaţa în marile metropole ale lumii devine tot mai complicată, preţurile la chirii cresc, poluarea face ravagii, stresul devine insuportabil, inegalităţile de tot felul se adîncesc… Iată concluzii care revin din cînd în cînd în actualitate, chiar şi într-un oraş precum Parisul, renumit pentru calitatea de viaţă pe care o propune. Abordăm subiectul în contextul în care cotidianul francez Le Monde publică un dosar pe această temă.
Le Monde dă cîteva exemple concrete de familii care nu au reuşit să se descurce la Paris în ciuda faptului că aveau un venit substanţial, de aproximativ cinci mii de euro pe lună. Iată ce spune Florence, în vîrstă de 37 de ani: „Eu şi soţul meu facem parte din ceea ce s-ar numit clasa mijlocie, dar locul nostru nu mai este la Paris. Plătim 1700 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere. L-am putea cumpăra dar costă 700 000 de euro. Imposibil cu veniturile noastre.”
Din dosarul respectiv cotidianul Le Monde ajunge la o concluzie tristă, şi anume că la Paris clasa mijlocie este pe cale de dispariţie. In capitala Franţei inegalităţile socio-spaţiale (concept care mi se pare foarte sugestiv) sunt tot mai evidente. Vor rămîne în curînd la Paris doar oamenii foarte bogaţi şi cei foarte săraci? Iată un tablou destul de sumbru…
În virtutea criteriilor oficiale, o persoană care cîştigă între 1350 şi 2487 de euro pe lună este plasată în categoria clasei mijlocii. Preţurile la chirii şi la locuinţe sunt însă sufocante. În unele cartiere locuinţele sunt vîndute cu 10 000 de euro metrul pătrat.
Parisul şi-a modificat foarte mult fizionomia în ultimii 25 de ani. Cartierele pline de muncitori şi artizani (care lucrau în sute de ateliere) s-au transformat. Respectivele spaţii au fost preluate de mărci de lux, au devenit ateliere de artişti sau sedii de firme. Un cartier istoric precum Le Marais a devenit acum locuit aproape în exclusivitate de turişti pentru că proprietarii îşi închiriază apartamentele prin Airbnb. Autorităţile franceze încearcă să reglementeze acest sector pentru ca Parisul să nu devină un oraş… fără parizieni.
Un atuu al Parisului rămîne marele număr de locuinţe sociale, ceea ce menţine caracterul popular al multor cartiere. Cine a avut norocul să obţină o locuinţă de acest gen plăteşte uneori cîte 700 sau 800 de euro pe 60 de metri pătraţi, spaţiu care, închiriat la un proprietar, costă de două ori mai scump.
Pentru cuplurile tinere care vor să se instaleze la Paris obţinerea unei locuinţe socale este însă extrem de dificilă, aproape imposibilă. De unde şi decepţiile resimţite de tineri. Sigur, în jurul Parisului se întind mari cartiere unde locuinţele au preţuri mai abordabile, dar calitatea vieţii nu este aceiaşi…
Parisul istoric, „intra-muros” cum i se spune, nu este chiar foarte mare, are doar 105 kilometri pătraţi, nici nu se compară, de exemplu, cu gigantismul Londrei. Cei bogaţi investesc în locuinţele „cu caracter”, familiile mai sărace cu mulţi copii mizează pe locuinţele sociale… În prezent 20 la sută din spaţiul locativ al Parisului este format din locuinţe sociale, faţă de 13 la sută în 2001. Un efort substanţial, deci, a fost făcut, deşi pe listele de aşteptare figurează 250 000 de familii.
S-ar părea însă că pe acest fond de penurie de locuinţe în jur de o sută de mii sunt vacante, în timp ce numărul de rezidenţe secundare la Paris a crescut cu 40 la sută în ultimii 5 ani, ajungînd şi ele la o sută de mii. Unii responsabili politici propun rechiziţionarea locuinţelor vacante, dare măsura apare care fiind prea „revoluţionară”.
Oraşul luminilor mai este unui complicat şi pentru studenţi… Uneori un student plăteşte pentru 15 metri pătraţi un preţ exorbitant, de aproape o mie de euro. Noroc deci de părinţi…
In ciuda acestor dificultăţi Parisul are în continuare o mare putere de atracţie. Iar poveştilor celor care suferă sau sunt decepţionaţi la Paris nu-i descurajează pe cei care, anual, vin la Paris să-şi încerce norocul.
