OMV mută în Siberia

Grupul energetic austriac OMV a anunţat vineri că a acceptat să plătească societăţii Gazprom suma de 905 milioane de euro (1,02 miliarde de dolari) pentru zăcămintele de gaze din Siberia, un pas cheie pentru unul dintre proiectele lor majore, transmite Reuters.

În octombrie 2018, cele două companii au semnat un acord, în urma căruia OMV obţine o participaţie la proiectul destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia.

În 2016, OMV anunţa că formaţiunea Achimov din Siberia va majora până în 2025 producţia sa cu peste 80.000 de bep pe zi. Pentru OMV, producţia în acea zonă este ieftină şi sunt disponibile gazoducte către Austria.

Semnarea documentelor finale ale tranzacţiei va avea loc până la sfârşitul anului, a anunţat OMV.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie). 

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare