Rusia promite sprijin pentru Republica Moldovenească Transnistreană

Federația Rusă va continua să sprijine regiunea transnistreană, așa încât locuitorii acesteia „să se simtă confortabil, atât cât este posibil în actualele condiții”, a declarat vicepremierul rus Dmitri Kozak, la Tiraspol, după discuții cu liderul administrației separatiste Vadim Krasnoselski, transmite Radio Europa Liberă.

„De 30 de ani Rusia sprijină Transnistria, pentru că aici locuiesc cetățenii noștri, compatrioții noștri care au nevoie de susținere. Republica Moldovenească Transnistreană se află într-o situație complicată în legătură cu nesoluționarea, nereglementarea chestiunii statutului său și ea are nevoie de un sprijin corespunzător”, a spus oficialul rus, citat de serviciul de presă al administrației secesioniste.

Potrivit sursei citate, Kozak a discutat cu Krasnoselski despre „chestiuni de actualitate privind funcționarea economiei, sfera socială, sprijinul logistic și material pe care l-ar putea oferi Federația Rusă”, inclusiv despre obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii regiunii.

Evidențiind rolul Rusiei în asigurarea păcii la Nistru, el a mai spus că în cadrul negocierilor în formatul 5+2 sunt „chestiuni curente” ce nu pot fi soluționate decât prin discuții cu Chișinăul, „dată fiind poziția geografică a Transnistriei”. El a salutat faptul că în ultimii ani mai multe chestiuni de ordin social și economic au fost soluționate. „Vom continua să participăm activ la acest proces, până când el nu va fi reglementat definitiv”, a declarat Dmitri Kozak la Tiraspol.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ancheta care îl vizează pe procurorul general demisionar al Ucrainei: Un miliard de dolari pe lună

    Acuzat de corupție, procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko,...

    Nașul AI: Consecințe catastrofale pentru umanitate

    Dezvoltarea unor sisteme de inteligență artificială super-puternice ar putea...

    Procurorul general al Ucrainei a demisionat in urma unei anchete anticorupție

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, a demisionat, potrivit...

    Mitingul anti AfD de la Berlin, un eșec

    Câteva mii de persoane s-au adunat luni seară la...

    PLEACĂ MILIARDARII DIN UK DIN CAUZA TAXELOR MARI: Al treilea cel mai mare contribuabil al Marii Britanii se mută in Grecia

    Miliardarul Chris Rokos, fondatorul fondului speculativ Rokos Capital Management,...

    Articole relationate

    Categorii populare