Viktor Orban nu vrea cu Salvini

Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban nu vede multe şanse pentru o colaborare cu grupul de extremă dreapta al premierului italian Matteo Salvini în Parlamentul European, a declarat joi şeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, citat de Reuters și Agerpres.

”Îl respectăm pe vicepremierul italian, respectăm guvernul italian şi rezultatele care au făcut din Liga Nordului cel mai puternic partid italian după alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Gulyas. ”Totuşi, nu văd multe şanse pentru o cooperare la nivel de partid sau într-un grup parlamentar comun”, a adăugat el.

Încercarea lui Orban de a se apropia de lideri ai extremei drepte din UE înaintea alegerilor europene i-a iritat pe aliaţii săi din Partidul Popular European (PPE), din care Fidesz a fost suspendat din cauza criticilor Bruxelles-ului faţă de situaţia statului de drept în Ungaria şi în urma unei campanii cu afişe stradale desfăşurată în Ungaria împotriva preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Premierul ungar a spus la începutul acestei luni că va căuta în mod activ să colaboreze cu vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul formaţiunii Liga, însă nu a clarificat dacă ar fi dispus să se alăture în noul Parlament European unui grup eurosceptic din care ar putea face parte şi acesta.

Totuşi, nici partidul Fidesz şi nici formaţiunea conservatoare poloneză Lege şi Justiţie (PiS) nu au participat la o reuniune a partidelor naţionaliste europene găzduită de Salvini la Milano cu o săptămână înaintea scrutinului europarlamentar.

Într-un alt gest aparent conciliant faţă de PPE, guvernul ungar a comunicat joi, tot prin vocea lui Gergely Gulyas, suspendarea pe termen nedefinit a lansării unui nou sistem de instanţe administrative pentru a permite ca disputele despre independenţa justiţiei să fie rezolvate. Ungaria a adoptat anul trecut o lege pentru crearea acestor instanţe supravegheate direct de ministrul justiţiei, o decizie despre care criticii spun că ar putea permite amestecul politic în chestiuni judiciare. „Considerăm că legea respectă standardele şi cerinţele europene privind statul de drept. Totuşi, sistemul instanţelor administrative a fost subiect de dezbateri în Europa, care au pus sub semnul întrebării pe nedrept independenţa justiţiei”, a explicat Gulyas, susţinând însă că nu există nicio legătură între această decizie şi suspendarea Fidesz din PPE.

Pe de altă parte, secretarul de stat ungar pentru comunicare şi relaţii internaţionale, Zoltan Kovacs, a declarat miercuri că guvernul de la Budapesta nu îl va susţine pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene nici pe candidatul popularilor europeni, Manfred Weber, şi nici pe cel al socialiştilor europeni, Frans Timmermans. Executivul ungar va susţine pentru acest post numai un candidat care va respecta statele membre ale UE, care nu va folosi standarde duble, va încerca să oprească migraţia ilegală şi va apăra valorile creştine ale Europei, a indicat oficialul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Articole relationate

    Categorii populare