Comisia Europeană amenință Italia: Franța, Belgia și Cipru sunt pe listă dar beneficiază de un ton mai moderat

Comisia Europeană a trimis miercuri o scrisoare Guvernului de la Roma în care îi cere acestuia să explice de ce s-au deteriorat finanţele publice ale Italiei, un pas care deschide calea pentru o posibilă acţiune disciplinară împotriva Italiei în cursul săptămânii următoare, transmit Reuters și Agerpres.

Scrisoarea, semnată de comisarii europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici, a venit la o zi după ce vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat că regulile fiscale europene ar trebui rescrise, iar accentul ar trebui pus pe reducerea şomajului şi nu pe plafonarea deficitelor bugetare.

Scrisoarea Executivului comunitar este o obligaţie prevăzută în legislaţia UE şi este trimisă atunci când o ţară nu mai respectă ţintele fiscale convenite, care cer ca deficitul bugetar să fie menţinut sub 3% din Produsul Intern Brut iar datoria publică să fie redusă dacă depăşeşte pragul de 60% din Produsul Intern Brut.

Scrisori similare au fost trimise miercuri şi Franţei, Belgiei şi Ciprului. Fiecare ţară va fi evaluată individual, cu concluzii diferite cu privire la paşii următori.

Dacă autorităţile de la Roma nu vor oferi, până vineri, o explicaţie suficientă cu privire la creşterea datoriei sale sau nu acceptă că trebuie să îşi limiteze planurile de cheltuieli pentru acest an, Comisia ar putea demara în mod formal o procedură disciplinară în cursul săptămânii următoare, au declarat o serie de oficiali europeni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare