Naționaliștii, extrema dreaptă și ecologiștii din Belgia victorii în locale, regionale și europarlamentare

Sondajele la ieşirea de la urne publicate după închiderea colegiilor electorale în Belgia la ora locală 14:00 (12:00 GMT) indică o creştere a extremei drepte flamande (Vlaams Belang) în Flandra şi a ecologiştilor atât flamanzi (Groen) cât şi francofoni (Ecolo) în întreaga ţară, transmit agenţiile EFE şi Reuters.

Vlaams Belang chairman Tom Van Grieken delivers a speech at a family day of Flemish far right party Vlaams Belang, in Bokrijk, Monday 22 April 2019. BELGA PHOTO NICOLAS MAETERLINCK

În Belgia s-a desfăşurat duminică un triplu scrutin, respectiv alegeri legislative, regionale şi pentru Parlamentul European.

Sondajele la ieşirea de la urne pentru alegerile legislative arată în Flandra o menţinere pe primul loc a naţionaliştilor flamanzi din partidul N-VA, deşi acesta ar pierde voturi faţă de alegerile anterioare, aparent în favoarea extremei drepte (Vlaams Belang). Verzii din Groen ar înregistra de asemenea o creştere notabilă.

Pe de altă parte, în sudul francofon Partidul Socialist (PS), al fostului premier Elio di Rupo, ar fi cel mai votat, conform unui sondaj realizat de Universitatea Liberă din Bruxelles pentru radioteleviziunea RTL, cu circa 20,5% din sufragii, urmat de formaţiunea liberală (MR), a actualului premier Charles Michel, cu 18%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare