Naționaliștii pe locul 3 în Austria după scandalul Ibiza

Partidul conservator OVP al cancelarului Sebastian Kurz este dat învingător la alegerile de duminică pentru Parlamentul European din Austria, urmat de social-democraţi şi de extrema-dreaptă, conform unor estimări publicate la închiderea urnelor, relatează AFP.

Cu 34,5% din voturi, OVP avansează cu 7,5 puncte procentuale comparativ cu scrutinul din 2014 şi pare aproape de a realiza cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid la scrutinul european de la aderarea Austriei la Uniunea Europeană în 1995, conform acestor estimări difuzate de principalele media austriece şi care au o marjă de eroare de 2,5 puncte procentuale.

Pe poziţia a doua se situează Partidul Social Democrat (SPO), cu 24,1% din voturi, scădere de jumătate de punct procentual.

Afectat de scandalul Ibizagate, Partidul Libertăţii (FPO), de extremă-dreapta, fost partener de coaliţie al OVP, se plasează pe locul al treilea, cu un procent de 17,5%, un recul de peste două puncte procentuale.

Rata de participare la vot a înregistrat o creştere puternică, conform primelor estimări. Aceasta a fost de 45,4% în 2014.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare