Democrații cred că e devreme pentru a începe procedura de demitere a lui Trump

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a reafirmat joi că este prea devreme pentru a lansa o procedură de destituire a preşedintelui Donald Trump, care ar duce, în opinia sa, la „puternice divizări”, relatează AFP.

Republican presidential nominee Donald Trump meets with law enforcement and first responders at the St. Johns County Sheriff’s Department in St. Augustine, Florida. REUTERS/Jonathan Ernst

„Le vom putea prezenta americanilor faptele, în urma anchetelor noastre, iar acest lucru ne-ar putea duce la momentul în care o destituire să fie inevitabilă, sau nu. Dar încă nu am ajuns acolo”, a declarat Pelosi într-o conferinţă de presă, menţionând că o destituire „ar fi cu siguranţă o sursă de importante divizări pentru ţara noastră”.

Remarcile sale survin după ce miercuri bătălia dintre Trump şi democraţi a cunoscut o nouă turnură, liderul de la Casa Albă anunţând vizibil înfuriat că nu va mai colabora cu aceştia până când nu vor pune capăt „anchetelor ipocrite” împotriva sa.

El a reacţionat astfel la afirmaţiile dnei Pelosi în sensul că preşedinte încearcă să „muşamalizeze” concluziile anchetei procurorului special Robert Mueller privind o presupusă interferenţă rusă în campania sa din 2016, în special cele legate de o posibilă obstrucţionare a justiţiei de către şeful statului.

Trump i-a acuzat totodată pe democraţi într-o serie de mesaje pe Twitter că îl „hărţuiesc” cu anchetele parlamentare şi că de fapt Partidul Democrat „nu face nimic”.

Nancy Pelosi se teme ca lansarea unei proceduri de destituire a şefului statului de către parlament (impeachment) să nu facă mai mult rău decât bine democraţilor în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi legislative din 2020, punând în plan secund mesajele de campanie ale partidului în probleme care îi preocupă cu adevărat pe alegătorii americani, sătui de războaiele politice de la Washington.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Articole relationate

    Categorii populare