Avocatul unui oligarh numit de Zelenski șef al administrației prezidențiale

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit marţi un avocat cu legături cu un oligarh drept şef al administraţiei prezidenţiale, relatează Reuters și Agerpres.

Un actor de comedie fără experienţă politică anterioară, Zelenski a câştigat alegerile prezidenţiale de luna trecută detaşat promiţând că va combate corupţia şi va pune capăt actualului mod de a face politică.

El a început însă să fie examinat îndeaproape pentru legăturile de afaceri cu Ihor Kolomoiski, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, care este într-o dispută legală cu autorităţile privind controlul asupra PrivatBank, cea mai mare bancă din ţară.

Zelenski l-a numit marţi pe Andrii Bogdan în fruntea administraţiei prezidenţiale, potrivit unui comunicat postat pe site-ul său.

Bogdan a fost consilier al lui Kolomoiski când acesta a fost guvernator în 2014. De asemenea, el a fost unul dintre avocaţii oligarhului când acesta a dus o bătălie legală cu guvernul pentru PrivatBank, care s-a aflat în proprietatea sa până în 2016.

„Cred că Bogdan va fi văzut cu o anumită suspiciune din cauza legăturilor sale cu Kolomoiski şi va fi făcut răspunzător dacă va fi perceput că îl favorizează pe fostul său client de media din Ucraina, de societatea civilă şi de corpul diplomatic internaţional”, a declarat Timothy Ash, şef al departamentului de cercetare pentru pieţele emergente al Blue Bay Asset Management.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Articole relationate

    Categorii populare