spot_img
joi, 5 februarie, 2026
6.4 C
București

Jurnalul confidentului lui Kafka

Poliţia germană va preda marţi Israelului câteva mii de documente care i-au aparţinut lui Max Brod, confidentul şi executorul testamentar al scriitorului Franz Kafka, marcând astfel epilogul unuia dintre episoadele ce au compus o veritabilă saga internaţională în jurul acestor arhive, informează AFP conform Agerpres.

Max Brod, decedat în 1968, a contribuit la făurirea celebrităţii postume a scriitorului ceh de limbă germană, publicând unele dintre operele sale de referinţă.

Chiar şi în zilele noastre există un interes deosebit pentru aceste arhive, întrucât o mare parte din opera lui Kafka nu a fost publicată în timpul vieţii sale şi orice document necunoscut din acea colecţie ar putea reprezenta un text inedit al celebrului scriitor sau ar putea furniza informaţii preţioase despre viaţa lui.

În 2013, doi israelieni au contactat Arhivele literare germane din Marbach şi potenţiali cumpărători particulari declarând că se aflau în posesia unor documente inedite care i-au aparţinut lui Max Brod, el însuşi scriitor şi jurnalist.

Suspicioase, autorităţile germane „au înţeles repede că era vorba despre documente ce aparţineau arhivelor private ale lui Max Brod şi care fuseseră furate din reşedinţa din Tel Aviv a secretarei sale”, potrivit ambasadei israeliene.

Trei valize, conţinând aproximativ 5.000 de pagini de documente personale, au ajuns atunci la sediul Poliţiei federale germane (BKA). Mai mulţi experţi literari au fost chemaţi în ajutorul autorităţilor germane pentru a alcătui un inventar.

„Se poate spune că este un fel de ‘Who’s Who’ al mediului cultural european din timpul primilor 40 de ani ai secolului trecut”, a declarat Stefan Litt, comisar al Arhivelor israeliene.

Printre cele 5.000 de pagini ce vor fi predate marţi, în jurul orei 16:00 GMT, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Ambasada Israelului din Berlin, a fost găsit un singur document semnat de Kafka – o carte poştală expediată în 1910. Însă celelalte manuscrise, care conţin fragmente inedite din jurnalul lui Max Brod şi corespondenţa cu soţia lui, ar putea furniza mai multe informaţii despre viaţa lui Franz Kafka.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Volvo se prăbușește

    Profitul net al producătorului auto suedez Volvo Car Group...

    O firmă rusească dezvoltă bio-drone prin implantarea unui cip în creierul păsărilor

    Compania rusă de neurotehnologie „Neiry”, care are sprijin din...

    Deutsche Welle: Ce fel de parteneriat strategic mai are România cu SUA?

    Sefa diplomației române a fost invitată la Washington exact...

    „Agentul de plăți” al moldoveanului Ilan Shor a transferat 100 miliarde de dolari din Rusia

    În Rusia, pe fondul restricțiilor impuse de sancțiuni, agentul...

    Olimpiada de la Milano rupe orașul

    Italia se pregătește de Jocurile Olimpice de Iarnă. Sub...

    Articole relationate

    Categorii populare