Tomac: România a ratat finala Eurovision din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresişti

România a ratat finala Eurovision din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresiştii care luptă împotriva meritocraţieiÎn urmă cu două luni, am atras public atenţia că se creează un precedent periculos prin faptul că Laura Bretan nu a fost desemnată ca reprezentat al României la Eurovision, deşi câştigase categoric votul românilor, din cauza opiniilor sale pro-creştine. Mi-au sărit atunci în cap mulţi că nu înţeleg că Eurovisionul e un concurs al diversităţii cu orice preţ şi că trebuie să mergem pe ceva mai LGBT friendly. Rezultatul este că, doi ani consecutiv, România nici măcar nu s-a calificat în finala Eurovision, a scris pe facebook preșeedintele PMP, Eugen Tomac.

Eu nu am absolut nimic împotriva minorităţilor sexuale sau de altă natură. Din contră, chiar cred că drepturile acestora trebuie protejate de instituţiile statului. DAR asta nu înseamnă că e firească încălcarea principiului meritocratic doar pentru a promova un anumit tip de ideologie. Dacă dăm la o parte oamenii valoroşi doar pentru că nu fac parte dintr-o anumită minoritate, nu progresăm, ci regresăm. E un reflex comunist de anii ’50 – şi atunci, oamenii de valoare erau marginalizaţi, în timp ce alții erau puşi în funcţii înalte doar pentru că aveau „origini sănătoase”.Tirania minorităţii este una dintre bolile cu care se confruntă societatea europeană şi una dintre cauzele pentru care extremiştii naţionalişti vor ajunge să obţină, după unele prognoze, aproape o treime din mandatele din viitorul Parlament European. Când valoarea este pusă mai jos de ideologia progresistă de gen, apar fracturi majore la nivelul societăţii, mai spune Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare